Prieteni pentru voi

Împreună împotriva cancerului!

Proiecte finalizate

În perioada 2006-2013 am fost alături de copiii şi tinerii din secţiile de oncopediatrie ale Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” și ale Institutului Clinic Fundeni, din București, prin activitățile și spectacolele organizate pentru ei, precum şi de părinţii acestora prin programe de consiliere.
Vizitele regulate în aceste secţii ne‐au ajutat să înţelegem mai bine situaţia acestor pacienţi, lipsurile cu care se confruntau la acel moment şi ne‐au motivat să participăm la îmbunătăţirea condiţiilor de spitalizare prin donații de aparatură performantă, operaţiuni de renovare şi modernizare a saloanelor pentru sugari și preșcolari, găsind soluții în același timp pentru ca mămicile să se poata odihni în condiții comfortabile alături de copiii lor, internați pe perioade lungi.
Tot ceea ce am reușit să realizăm a fost rodul implicării multor oameni minunaţi, care nu au rămas pasivi în faţa unor condiţii de spitalizare nu tocmai generoase pentru aceşti copii în suferinţa şi care au ales să fie promotorii schimbării. Vă mulţumim tuturor celor care v-aţi implicat şi care aţi oferit în acest fel un exemplu de civism şi responsabilitate socială!

Renovare saloane Institutul Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu"

În perioada 2007-2009 în parteneriat cu Star Storage, DHL Romania (maratonul DHL „Ștafeta Carpaților”) şi ISB am reuşit să renovăm și să modernizăm camera de gardă, 4 saloane și grupurile sanitare aferente în secția de oncopediatrie a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”.

Campanie umanitară "Cursa vieții trebuie să continue"

Campanie umanitară inițiată în 2012 în parteneriat cu Star Storage dedicată îmbunătățirii condițiilor în laboratoarele de genetică moleculară pentru diagnosticarea corecta și în profunzime a leucemiilor acute precum și pentru depistarea infecțiilor la pacienții imunodeprimați/ transplantați prin procurarea de aparatură medicală performantă.

Evenimente pentru copiii din secțiile de oncopediatrie

Sunt lucruri mici pe care le poți face pentru copiii aflați în suferință, dar cu un impact pozitiv extraordinar în viața lor. Un zâmbet, o vorbă încurajatoare, muzică și dansuri, un spectacol cu clovni și zâne, o poveste spusă cu har și multă dragoste, trucuri magice- toate pot deveni acel ,,medicament” uluitor, fără contraindicații și cu efecte benefice pentru moralul unui copil sau adolescent care se luptă cu leucemia.
Leon Magdan, Fabian Sanchez, Asociația M.A.M.E, Șervețel, Geta Heimerl, Dodo și Bombonica sunt doar câțiva dintre oamenii minunați sau echipele alături de care am organizat activități interactive, spectacole de magie, jocuri, ateliere de pictură și muzică.

MagiCAMP
Iulie 2016

O lume magică în tabăra Magi Camp, pe care cel mai bine o percepi cu ochii sufletului… Aici, copiii cu afecțiuni oncologice, se bucură din plin de viață, se joacă ,,la greu” într-un mediu sigur, special creat pentru ei, avănd alături o echipă de voluntari dedicați lor trup și suflet. Ne-am bucurat să fim în mijlocul lor, împreună cu prietenii noștri din echipa de Terapie Asistată de Animale a Clubului Câinilor Utilitari și partenerii blănoși. Mira, Happy, Grizzly, Ida, Maya și Gigica i-au ,,învățat” pe copii care sunt primii pași în dresaj după care cu multă voie bună a fost pusă în practică teoria „predată”.

Și ce tunel luuung s-a construit la sfârșit, spre încântarea Mirei care l-a parcurs ca o săgeată… Vă admirăm pe toți, copii frumoși și luptători, voluntari cu suflete de aur și vă mulțumim pentru invitația voastră. Vom reveni cu drag! Vă mulțumim Auchan Drumul Taberei și tuturor care ați ales să susțineți proiectul nostru pentru acești copii și care ați dăruit cu multă generozitate tot felul de cadouri pentru ei!

Renovarea şi modernizarea completă a saloanelor pentru sugari şi preşcolari din cadrul secţiei de Oncopediatrie a Institutului Clinic Fundeni

În strâns parteneriat cu STAR STORAGE si REIFFEISEN BANK, am inițiat în 2010 un proiect de renovare şi modernizare completă a saloanelor rezervate sugarilor şi preşcolarilor.
În cadrul acestuia 4 rezerve au fost dotate cu mobilier medical adecvat la standarde europene reprezentând: 14 paturi cu suporţi perfuzie, 12 paturi rabatabile pentru mame, 2 mese de înfăşat, 10 noptiere, 2 mese în rezerve, 14 scaune, 8 tabureţi, 4 dulapuri, 1 canapea recoltări analize.
De asemenea au fost renovate grupurile sanitare adiacente, 2 saloane au fost dotate cu televizoare şi s-a instalat un aparat de aer condiţionat în sala de ecografii.
În plus am găsit o soluție pentru asigurarea unor condiţii adecvate de odihnă pentru mamele micuților pacienţi, prin dotarea saloanelor cu paturi rabatabile, poziționate sub cele ale copiilor.

Donație reactivi specifici pentru secția oncopediatrie a Institutului Clinic Fundeni

Strategia de tratament a leucemiei acute la copii pe lângă tratamentul cu medicamente de ultima generație, necesită și o investigație amănunțită a factorilor genetici implicați și o strategie complexă de urmărire a răspunsului la tratament.
Acestă donație de reactivi a contribuit la implementarea unor noi metode de analiză de biologie moleculară, importante pentru depistarea, confirmarea si urmarirea bolii minime reziduale la copiii cu leucemie acuta.
Urmărirea bolii minime reziduale permite clasificarea în grupe de risc al pacienților cu leucemie acută, ceea ce va determina îmbunătățirea managementului bolii, precum și luarea unor decizii medicale importante pe termen scurt și lung în vederea creșterii ratei de supraviețuire la copiii cu leucemie acută.

Colaborarea cu MagiCamp și Hospice Casa Speranței

Cred că ne apropiem de momentul în care doctorii vor începe „să prescrie” uneori şi căţeluşi în locul medicamentelor. Ce pastilă ar putea să ne dăruiască atâta dragoste, siguranţă sau să ne stimuleze un râs sănătos, să ne motiveze să ieşim la o plimbare şi să ne ajute să ne simţim utili?
(Leo K. Bustard, D.V.M. Ph. D – Fondator al Societăţii Delta)

De când cei doi blănoși, Oli și Mira, s-au alăturat echipei noastre, am dorit să organizăm evenimente pentru copiii cu probleme oncologice, în care ei să poată să se joace cu micuții pacienți, să-i încânte cu poznele lor „canine”, să le dea lăbuța transmițându-le cu atâta afecțiune un mesaj pe cât de simplu pe atât de profund „Prietene, sunt alături de tine!”. Ei bine acest vis al nostru a devenit realitate, la MagiCamp, în Brănești, jud. Dâmbovița și la tabăra Hospice Casa Speranței de la Adunații Copăceni, jud. Giurgiu, locurile în care multe alte vise prind contur.
Copiii au fost pur și simplu fericiți, uitând de tratamentele chinuitoare, de lunile petrecute în saloane de spitale și alte scenarii triste pe care o boală ca și cancerul le poate crea. Își recâștigă prin astfel de evenimente încrederea în ei, puterea și speranța de a fi eroii învingători în lupta cu boala.